Skip to main content

Full text of "Dorin Streinu, Opere alese (vol. 8)"

See other formats


Dorin Streinii 



Opere alese 

(voi. 8) 




Teologie pentru azi 
Bucureşti 

y 

2014 



2 

Din nesperata limbă a dezamăgirilor 
[voi. 16 de poeme/ 1997] 



Leagănul inimii 
E seară de august 

şi gânduri vaporoase mă pierd în pădure, 

în locul unde s-a născut 

primăvara. 

Nu înţelege apa aceasta caldă 
si cea care sare în colorate 

y 

tandemuri e o reverie pe care nu o poţi 

uita. 

La colţul străzii, 
o femeie tânără mă cheamă 
să-mi petrec noaptea în casa ei 
şi sub mâna ei albă. 

„Aş merge cu tine", i-am zis eu, „dar sunt 

grăbit să ajung la blocul acela înalt, 

ca să fac plajă pe peluza lui suspendată". 

Mai încolo, 

o vânzătoare vindea ziare 
şi eu cumpăram unul 
pentru cerere şi ofertă. 

Publicitatea renegă 
frumosul sărut 

şi caută să facă din fiecare nimic 
o bijuterie de lux. 



Numai aurul se vinde peste tot 
şi hot-doguri calde pe care 
le mănânci cu poftă. 

Oraşul e o nimfă 

y 

cu graţii divine 

şi în urma ei merg preoţi 

cu haine lungi. 

Bat clopotele seara a lumină 

şi eu mă înveşmânt 

sub un copac 

şi nu pot visa dulce 

până nu miros 

parfumul tău. 

Ai un miros de floare... 
si fac diferenţa între a sti 

y y y 

să pui în valoare şi a creşte de la 
ceea ce ţi s-a dat. 

Numai ce e cultivat 

răsare frumos 

şi umple hambarul 

şi aduce fericirea în suflet. 



4 

în metrou 

în metrou e o muzică 
simplă 

care te uimeşte 

y 

si e cântată de o femeie 

y 

tanara. 

Ea are un handicap la 

picioare 

şi cântă la orgă 

cântece de mare plăcere. 

Am văzut cum era 
făcută opera de artă... 
care 

era pusă la 
expoziţie. 

E o trudă mare 
să faci frumos 
din nimic 
şi să te umpli de 
veselia lui. 

N-am putut să cumpăr 
decât o carte prăfuită 
de cetini, 

pentru că statuile întoarse 
în alb erau scumpe 
şi mult prea dragi 
mie. 



întorsături şi palate 



5 

de mărgean 

îţi acopereau inima. 

Picioare înalte, de femeie frumoasă, 

doreau să rivalizeze 

cu turnurile Bisericilor. 

Peste tot era frumos 
să priveşti. 

Maşinile mâncau cerul 
şi parcurile te devastau 
cu un rap suav. 

Mergeam printre oameni 
ca un nou născut. 



6 

Pe străzi populate 

Pe străzi e 
lume multă 

şi peste tot o limbă de aramă 
bate la usă. 

y 

Cine îţi deschide o face 
spre propria lui 
demnitate. 

Cei mai mulţi nu ştiu 
apusul de soare 
şi nici mângâierea 
frunţii în treacăt. 

y 

Eu scriu poeme 
şi ele nu sunt publicate 
pentru că e un timp 
cu prejudecăţi. 

în vitrine stau îmbrăcate 
femei din plastic, 
de care te înfiori... 
dar ele sunt din plastici 

Pe stradă as îmbrăţişa 

y y y 

pe prima femeie 
si cuvintele mele 

y 

ar fi dulci ca mierea. 

Să nu aşteptăm 
ca viaţa 

să ne facă cu mâna! 



7 

Să ieşim noi în 

y 

întâmpinarea acestui 
nou val sclipitor. 

Soarele este sus 
şi prăvale scâncete 
de copii nebunatici. 

Jucării de porţelan 
se înlănţuie în copaci. 

Pe nesimţite 

y 

mă surprind lăsat 
într-un vis 
al străzilor. 



8 

Frumoasa femeie 

Ce frumoasă a fost această 
femeie când s-a ridicat 
de pe scaun! 

Cu o simplitate nemaivăzută 
şi-a dat părul într-o parte 
şi i-am văzut obrazul vioriu. 

Era o femeie cu o îmbrăcăminte decoltată 
şi îi stătea bine părul pe frunte. 

0 încorona locul unde era. 

Chiar dacă trenul 
îi deranja buzele şi 

1 le făcea să tremure, 
ea era frumoasă. 

Mai apoi nu m-a durut soarele 
şi l-am lăsat să avanseze. 

L-am lăsat să urce cu noi 
si să vadă si el 

y y 

acest pământ 
unde m-am stabilit. 

De foarte sus 

am închinat pahare rase 

si am mâncat 

y 

cu lacrimi de porumbel. 

Pentru că femeia era mai frumoasă, 
cu piciorul mai delicat, 



9 



atunci când călca pe iarbă. 

Pantoful ei înalt 
o făcea o pasăre încântătoare 
de la care nu mai puteai 
sa iţi iei ochii. 

y 



10 

Cu Georgio 

Lasă- te în voia 
mâinilor tale 
şi alunecă gândul 
printre florile nemuririi! 

Nu vei ofta 

atunci când vei înţelege 

că sunt un bărbat principial. 

Vei savura sentimentul şi 
îţi vei odihni inima. 

Tocmai de aici, 

de pe Muntele fericilor, 

s-au dat poruncile 

şi ele au bucurat pe toţi. 

Ne-au însoţit pretutindeni 
ca nişte căţei 

y y 

care nu mai pleacă 
când îţi preferă alinturile. 

S-au pus lângă noi 
si ne-au alintat 

y 

cu cozile lor portocalii. 

Teama a trecut 
în spaţiul culorilor 
ca un evantai de păun. 

Noaptea pe care 

am avut-o în fiinţa mea 



11 

am depozitat-o în camioanele 
care duc sucul în oraş. 

După care, cu primul taxi, am ajuns 
la Georgio, care sta la bar şi 
îsi comandase o cafea cu afine. 

y 

Am discutat puţin, 
cum avem obiceiul 
şi am lăsat blocurile 
să se odihnească 
şi femeile frumoase 
să îşi îmbrace ciorapii 
negri 
si mulaţi 

y y 

ca nişte acorduri de saxofon. 

y 



12 

Salutul meu pentru Izabela 
Iată- mă, 

ascultând oraşul 

y 

şi gongul trist al încăperii 

singuraticului, 

melodiosului său surâs 

de flanelă deschisă! 

îl văd trântindu-se 

în tăcerea baricadată cu fier 

ca o nevrotică femeie de ciocolată. 

îi este mai uşor să se uite înapoi 

şi viitorul îi este mai prezent 

ca geniul său. 

Iată- mă, 
la fel de vesel 
colindând barurile, 
în speranţa 

că voi auzi o muzică rară 
şi ascultând cântăreaţa 
brunetă, cu al ei 
rendez-vous de la Paris! 

Parisul a ajuns şi în Bucureşti 

şi tot călătorul îi savurează eleganţa. 

Pe un ton docil 

te cheamă la ea şi îţi pune 

în jurul gâtului un şal alb 

în semn de atenţie. 

y 

Apoi te sărută 

şi tu îi dai bani cu supunere, 

gândindu-te la lucruri interzise. 



13 



Iată-mă lângă apa Dâmboviţei 
sub clar de lună! 
Tot cerul e o veselie 
împarfumată de safir 
şi peste tot îngerii 
au ieşit la plimbare. 

O, frumuseţea e cea 
pe care nu o găseşti 
niciodată când o cauţi! 



Şi tu, Izabela, nu ştii decât cele 
mai insignifiante atuuri. 



H 

Copilul şi bărbatul 

Mergeam la bâlci 
ca să văd un circ aparte, 
o imensă expoziţie 
cu defecte personale. 

Copiii erau puşi în formol 
şi erau nişte pui de pisică 
zâmbitori. 

O mână era poleită cu cancer... 
şi cea de la intrare îmi spunea 
să nu îmi fie teamă 
că totul e bine. 

Mâneam flori de porumb 
sărate şi înghiţeam în sec 
barba unui cap tăiat 
şi pus la vedere. 

Vedeam ce înseamnă să mori 

şi o consideram o atracţie fenomenală. 

Mă consideram frum os 
si artist 

y 

si ceea ce inventam era nou. 

y 

Acum, seriozitatea mă împinge 

de la spate şi aleg 

o canapea sub luceafăr. 

Acum, aici, 

în cea mai lină noapte, 



15 



eu evadez 

spre lumea cristalină 
care mi s-a descoperit. 

Şi gust din această bucurie, 
care face din moarte 
un joc frumos. 



i6 

Pe câmp 

Verdele frunzei transpiră 
sub ceruri 

şi Laura sare ca o căpriţă albă 
prin iarbă. 

E o frumuseţe sidefie, 
un aur preacurat peste tot 
şi florile sunt 
mici diademe de regină. 

Am venit cu maşina 

y 

şi nu m-am oprit 
lângă lac prima oară. 

Am vrut să văd florile, 
frumuseţea fluturilor 

y 

care zboară 

în lieduri de lavandă. 

O, alcoolul frumuseţii 
e luxul care 

mă seduce întotdeauna! 

Nu scap de palmele lui 
pentru mă culcă 
în blânda lui zariste. 

y 

Ce m-as face acum fără Laura! 

y 

Ea este bucuria inimii mele 

şi tot ceea ce am sperat să am, cu toate că 

sfiala mea şi-a întrecut marginile. 



17 



Acum pot să respir 
şi să zâmbesc 
după cum îmi place. 

„Laura, 

numele tău îmi e inimă 
de copiii". 

Şi ea râde, 

neştiind de ce o spun 
atât de frumos. 



i8 

Dezorientată 

Am alergat împotriva 
apelor încinse de ploaie 
si am cântat. 

y 

Pentru că nu se poate cânta 
fără să îti aduci aminte 

y 

de cât ai iubit şi de cât de roşii şi de 
îndestulătoare erau florile. 

Acum revăd albul ochilor tăi 
mai discret 

si lamentaţiile se succed 

y y 

în zone neumblate. 

Fii înţelegătoare 

când nu mai stii ce vreil 

y 

Pentru că poţi să arunci, 
în grabă, 

tot scheletul lumii mele 
la gunoi. 

Eu te proclam o femeie 
cu zâmbetul calm, 
care stie să vadă 

y 

roua razelor de lună 
pe colţul mesei. 

în marginea pădurilor 
voi sta aproape de cerbi, 
de apa netedă şi vaporoasă. 



Mă voi juca cu argintul 
maşinilor de teren 
şi te voi aştepta. 

Dă-mi un telefon 
şi spune-mi adevărul 
care te doare, iubito! 

Spune-mi ce distanţă grea 
a fost până 

ne-am cunoscut noi amândoi 



20 

înmormântarea inimii 

Mă las dus de 

o mână neagră 

si mă mănâncă tăcerea. 

y 

Mă scuipă viaţa 

pe mâini şi în cap mi se aruncă 

vipere albastre. 

Nu o mamă are 
mâna mai dulce. 

întunericul e bun 
şi nu te înţeapă inima 
cu sunetul clopotului. 

La această Liturghie 
nu vom mai spera 
să nu murim. 

Vom fi boemii curgători 
ce fac apologia vieţii. 

Cum suntem de urâţi 
ne înfiorăm 

dar adevărul are lacrimi. 

Scrisul meu e o durere 
si dacă e închisă 

y 

se transformă în disperare. 

Când nu mai ştii 
despre ce e vorba, 



21 

o mână neagră 
te împinge înapoi, 
în Iad. 



22 

Sensul poetic 

Am de scris 

o silă enormă 

si cuvintele mă sâsâie 

y 

din iarbă. 

în fruntea- mi tristă 
s-a înfipt neîncrederea. 

Tu nu mă mai ajuţi 

cu un zâmbet 

şi dacă încerci să mă alinţi 

îmi eşti propriul meu 

vânzător. 

O, linişte, ce miros 
greu are viaţa acum! 

S-a împuţit sub mine 
urechea celui ce mă ascultă 
şi glasul lui 
e un urlet subjugat. 

N-am nicio vină 

si nici somnul nu mă 

y 

mai temperează cu un cer 
senin. 

Ţipătul care cheamă 
nebunia mă înfioară. 

Am mai trecut 
printr-un cerc al morţii. 



23 



Mai m-am sărutat 

puţin cu întunericul diavolului. 

Acum nu mai stiu 

y 

dacă eu sunt om 
sau ţipătul 
ce mi-a luat 
locul. 



24 

Anatomia poeziei 

Sub cuvinte stă 

durerea 

si ea mă face să 

y 

mă reneg. 

Nu m-am vândut 
nimănui 

şi nu cer o răsplată 
regretului. 

Cel ce mă soarbe 

din privire 

e îngerul nopţii. 

El mă pune să adorm 
si în trezire 

y 

să uit totul. 

Acum oboseala e un 
cavou 

şi pot trage semnalul 
sfârşitului. 

y 

în nebunia mea 

pot rupe acordul cu soarele 

si să mă sinucid. 

y 

Dar vreau să fim prieteni 
şi încă puţin 
să stăm tolăniţi. 

y 



Eu nu îţi cer nimic 



25 



şi nici tu nu mă 

înspăimânta 

cu cuvinte de dor. 

Mă reped 
ca vântul în 
vizuina scârbei. 

Aşa m-am născut în 
stomacul naturii 
şi când visez 
nu mai am aripi. 



26 

Sperietoarea din lan 

Astăzi soarele e 

un surâs uscat 

si miroase a lenevie. 

y 

M-am pus să ascult 
umbra 

şi am evadat în 
poezia disperării. 

Numai urmele sunt triste 
şi tu ai plecat, 
desăvârşire! 

y 

Ţi s-a rupt rochia 
prin mărăcini 

si doar frunze verzi si subite 

y y 

te mai aruncă în ochii 
mei trişti. 

y 

Rugăciunea mea 

e o sălbatică schingiuire 

si când dau de 

y 

linişte e o groază. 
Nu mai am cămaşa 

y 

tânărului inocent, 

a aceluia ce visa iubirea cu 

înfrigurare. 

M-am lepădat de frumuseţe 
ca de un stârv preafrumos. 



27 



Acum învăţ tăcut 

şi mă las în acordul 

universului, 

în muzica lui cancerată 

şi plină de elegii. 

Acum aştept noaptea 
fără candelabre 

şi să se facă inima 
mea pasăre, 
o tristă şi supremă 
sperietoare. 



28 

Statuia mea 



Orice mare om e 
mai puţin decât aşteptam 
şi li se pierde suflul 
în tablouri de cristal. 

Când caut viata lor 

y 

parcă mă apucă 
pustiul şi moartea mă 
aleargă în cuvinte 
ca pe un pui de cioară. 

Ce nu fac 

e o minciună tristă 
si din adânc mă adâncesc în altul 

y 

tot mai mare. 

Banca mea e tristă 
şi pluteşte în 
oceanul dezamăgirii. 

Nicio muscă 
nu îndrăzneşte 

y 

să mă întrebe, discret, 
ce-i cu mine. 

Prietenilor le spun să 
fie liniştiţi, 

y y 7 

pentru că eu mor prea curând 

şi nu le va mai fi 
teamă. 

Mă va lua hâda de 



29 



moarte şi mă va face 
o statuie în parc. 

Pe buzele mele se vor 
spârcâia păsările 
şi la picioarele mele 
copiii vor 

pune flori proaspete 
de pădure. 



30 

Seara 

Tristeţea ţipă în haina 
sărăciei 

si eu o aud înverşunat. 

y y 

Mâna ei risipită 

nu e ascultată 

şi rochia ei e murdară. 

Acordeonul cântă seara 
dar banul vine greu 
şi frenetic. 

Trec îndurerat 
mai departe, 

cu scârba feţei mele prigonită. 

Nu sunt bun 
de viata aceasta 

y 

şi nesocotesc 
adevărul. 

Mestec otrava pe buze 
si resturile ei 

y 

îmi curg în poeme. 
O leşie mai sadică 

y 

as vrea să torn 

y 

dar inima mă spurcă 
în blestemele ei. 

Orice ai face 

arta devine frumoasă 



3i 

pe când suferinţa 

se înmulţeşte ca iarba. 

y y 

Speranţa e un mare 
plictis şi dacă ceri 
unui diavol 
ajutor el ţi-1 dă. 

Tu îi ceri lui Dumnezeu 
moartea 

şi diavolului viaţa. 

în pudoarea curviei 

tu îţi speli trupul 

şi Crucea stă răstignită 

şi plânge 

la întretăierea 

bulevardelor. 



32 

Umbra din mormânt 

Mi-am pierdut 
umbra sub 
o piatră de mormânt 
si nu mai stiu 

y y 

să privesc stelele. 

Trec pe lângă mine 
ambulante vieţi 

y 

şi eu sunt numai 
al meu. 

M-am schimbat dintr-o 
frunză dulce 
în una tristă. 

Am înţeles pacea 
neuitării stranii 

şi frumuseţea îngerilor. 

Reneg 

paşii mei stăpâniţi 

de nelinişte 

şi vârsta mea fragilă. 

Reneg 

soarele care apune. 
Reneg 

ochiul care a plâns 
trista mea 
suferinţă. 



33 



în schimbul acestora 
îmi doresc 
umbra. 

Mortul trebuie să învie 
si să îmi dea 

y 

umbra înapoi. 

în ea trebuie să mă 
odihnesc puţin, 
ca un prunc. 



34 

Posomorât 

Nu ajută neliniştea 
vieţii şi orice pom înflorit 
îsi scutură florile. 

y 

Goana după ceva 
e de fiecare dată 
pierdută, 

pierdută cu desăvârşire. 

Degeaba încerci să scapi. 

Timpul e o reptilă 
cu multe gheare 
si tot îti va 

y y 

zdrobi ţeasta. 

y 

Dacă spui cuvinte 
de amor 

ele se vor transforma 
în regrete suave. 

Dacă ceri ajutorul cuiva 

mâna întinsă 

va fi o ironie gentilă. 

Dacă mori ca un câine 
vei mirosi a mosc 
si a cimbru. 

y 

Neliniştea te face înfiorător 

y 

şi iarba devine plastică 
atmosferă. 



35 

Degeaba te eschivezi 
în faţa faptelor tale. 

Nu sunt cu nimic 

mai prejos decât viermii 

scumpi ai pământului. 

Dulceaţa lor te ia 
în primire şi îţi rupe 
orbitele. 

Frumuseţea ta devine 

o campanulă de întuneric. 

Devii, încet, 

o mână de oase, 

care miros a vin vomitat 

lângă o tulpină 

de trandafir. 



36 

Călătorie în cimitir 



Am mers în 
cimitirul iluziilor 
şi steagurile de luptă 
erau aruncate acolo. 

Dorinţa, vanitatea, luxul, 
întunericul erau 
podoabe singuratice. 

Mormintele reci 
nu îndrăzneau 
să plângă. 

Dorul lor de tăcere 
era atât de adânc 
încât îngheţau aştrii 
şi lumina lor 
devenea ca de gheaţă. 

Mergeam cu teama 
să nu trezesc admiraţii. 

Eu mai puteam 
să-mi duc mormântul 
în pelerinaj de seară. 

Crucile 

nu mai puteau 
călători prin 
cerul inimii. 



Unele din ele 



37 



erau secătuite 
şi bătute de vânt, 
stând într-o linişte 
multă. 

Am luat steagul 
dar nu mai era 
al meu. 

Eu aveam o perspectivă 
nouă a surâsului 
de seară. 



38 

Evadatul 

Am evadat din iad 
si nu mai am 

y 

plăcerea de a mă 
bucura. 

Iadul e o concretă 

sălbăticie 

şi cine scapă de el 

e mai puţin om 

şi mai mult fiară. 

Sub calmul său 
se ascunde abisul 
si el va sări 

y 

în aer într-o bună 
zi. 

Bucură-te că nu ai 
văzut moartea 
cu sufletul 
ca mine şi 

nu ai sărit din iad ca 
într-un lac prea liniştit. 

E adevărată 

viata care nu s-a temut 

y 

de nimic si a biruit 

y 

întotdeauna. 

Dar nu e pentru toţi 

să moară dintr-o durere de 

cap sau dintr-o vorbă 



39 

aruncată cu dispreţ. 

Acum îmi îndrept mâinile 
si vreau să mai văd 

y 

dacă mai stiu ce e liniştea. 

y y 

Vreau să mai 
văd 

liniştea de după iad 
şi dacă nu ameţesc 
şi cad înapoi. 

A doua oară eşti mult 
mai singur 

şi dacă voi cădea înapoi 

e deja un loc pe care îl cunosc 

si în care m-am sărutat 

y 

deja cu diavolul. 



40 

Mortul 

Un mort nu mai este 
iubit de nimeni 
şi pe el nu-1 mai ţine 
nimeni în braţe. 

y 

Noaptea pentru el 
nu mai e un somn 
ci un ospăţ 
al tăcerii. 

El nu face nimic 
mai mult 
decât tăcerea 
si numele lui este 

y 

uitat între alte milioane 
de nume. 

Cel care a ştiut 

y 

să mintă istoria 

este acum 

un simbol al ei. 

Pe motiv că e 

mare geniu 

nu este uitat 

si numele lui e mai mult 

y 

o mirare decât o plăcere. 

Le e teamă 
să se pună 
în locul lui si să-i 

y 

fure suferinţa. 



4i 



El rămâne singur, 
ca întotdeauna, 
si nici el nu stie 

y y 

de ce este 
atât de admirat 
de urmaşii lui. 

y 

Suferinţa lui e un motiv 

de vorbe goale 

si iubirea lui un motiv 

y 

de râs şi de complezenţă. 

El priveşte tăcut... 

şi tocmai această tăcere 

sperie şi mai mult. 



42 

Pecete 



Tataie si mamaie 

y 

am cumpărat 
o oaie 

netunsă si nevândută 

y 

pe un cer cu soare. 

Oaia este o noapte linsă, 
iar eu sper 
să nu mă mai încurc 
printre străini. 



43 



Ioana 



Ochiul stins 

ce l-am prelins, 

m-a durut si m-a trăsnit 

y 

cu mâna într-un pian, 
într-o seară 
boemă. 

Tu ai fost partenera 
morţii mele 
şi nu m-ai 
întrebat niciodată. 



44 

Doina 

în suflet 
cu scaunul, 

plumbul raza şi-a tot rupt, 
mai tot de pupat 
si nuntă. 

y 

Căci o doină e o palmă 
usturătoare. 



45 

Ana 



Cetatea m-a supt 
de raze, 
m-a dat la foc 
si nămol. 

y 

A strecurat rana 

mea albă 

şi m-a dat în foc. 

M-am făcut foc 
si tot am rămas. 

y 



4 6 

Neschimbare 

îmi e teamă când 
călătorul are acelaşi ochi, 
când zeama soarelui 
nu mai e acră. 

Mi-e teamă că plouă 
şi nu mai se surâde 
mortul. 

Ah, mi-e teamă 
că trece timpul 
fără pasageri! 



47 

în vânt 

Vântul bătea 
a şarpe 

şi se încolăcea, 
se făcea pod 
peste care nu trece, 
mamaie! 

Pe pod nu se 
trece în zbor! 

Pe pod nu se trece 
chihotind! 

Eu vreau să spun 

dar nu mă lasă vântul, el... 



4 8 

Aerian 

Mai rar de 
o frunză. 

Mai rar cu câteva nopţi. 

Numai Shakespeare 
este mai rar 
şi mai flămând cu 
încă un străin. 



49 

Condiţie 

y 

Ce să faci 
când nu te mai 
însori cu o margaretă! 

Mănânci şi bei 
şi cânţi 

şi aştepţi zăpada. 

Bea şi rupe 
zăpada 

în obrajii copiilor! 
Aminteste-te înainte ca 

y 

să nu mai fii! 



50 

Impuls 

Floare, cât de nins 
mă simt în august! 
Vecina mea si-a 

y 

lătrat câinii spre mine 
şi mi-a pus gâtul gol 
lighean de spălat pe 
faţă. 

Ea m-a împins 
în bezna străzii 
şi eu am ţipat 
înfuriat ca un om al lui 
Baudelaire. 



5i 

Peisaj de seară 

Seara fumează oraşul, copiii... 

şi ei tresar în geam. 

O fată e tristă 

ca o sinucidere. 

Este mila mea 

în sânul ei, 

în picioarele ei întinse 
la soare. 

Seara se aseamănă 
cu o petală 

iar eu sar în primul ei copac. 
Pentru că o fată 
e tristă ca 

însingurarea nopţii. 



52 

Solipsism 

îmi e dor 

de spatele lucrurilor 

şi de ciocănitul pietrelor seci. 

Pe marginea lumii 
respir eu 
şi acolo mă agăţ 
de mine să nu cad. 

Oricine cade 
stie să cânte. 

y 



Oricine?! 



53 

Dungat 

îmi placi 
în fusta 
cuvintelor. 

Ca zilele negre 
trec, 

ca zilele negre 
mă întorc. 

O zi albă e o scrisoare 
ce nu se mai scrie 
si nu mă mai doare. 

y 



54 

O întâmplare 

Mă înghite 
un cal 

si răsuflu tihnit. 

y 

Ce mort alb! 

Ce moarte perisabilă 

are pasărea! 

E de ajuns să fie 

provocată la moarte 

că ea şi acceptă. 

Pasărea e stranie 

şi e înghiţită de un cal 

fără picioare. 



55 

Dimineaţă 

y 

Deşteaptă-te sânge 
si sari în rimă, 

y 7 

ca vântul ce mă alină, 
ca o pleată de mălină, 
lină 

şi prea lină. 

Acum e nevoie de cântec 
şi să jucăm 
până ne-am face 
iarăşi 

y 

cuminţi. 

y 



Pe cai, aiuriţilor de seară! 



56 

Pietruită 



Am cântat cu blana ruptă, 
pedepsit de mare. 
Peştii m-au hrănit. 

y 

Dar gata, 

gata cu sâmbăta morţilor! 
M-am născut 
si nu mai mor. 

y 

M-am născut 

şi nu mă mai reped 

ca o casă 

să mă părăsesc. 



57 

Poem de 25 august 1997 

Pământul e întinderea 
ce mă lasă gol. 

Si când vreau să fac ceva 

y 

nu mai am timp să 
privesc în urmă. 



5» 



Interval 



Exuberantă 

y 

pentru o carte am cântat. 
Când venea seară 
era boală. 

Când cădeau stelele 

erau ale mele. 

Am deschis cartea 

şi n-a mai plouat 

şi nu s-a mai făcut ziuă. 



59 

Auzul fin 

Eu nu te aud. 
1 u vu sa uni 
vorbeşti dar eu 

y 

nu te înţeleg. 
Spune-mi ceva 
pentru că eu tot nu 
te aud! 

Spune-mi ceva 
ca să nu te aud! 
Spune-mi ceva 
ca să te văd, 
măcar să îti 

y 

văd chipul! 



6o 



Zeul care venise 



Veneam ca un zeu 
pe şosea şi m-am lovit 
de o turmă de himere, 
cu spatele retezat 
după stele. 
Luna strălucea si 

y 

îşi avea ochiul o cursă, 
în care eu cădeam 
nestingherit, 
asa cum cade vita 

y 

ucisă pe la spate. 
Veneam si nu îmi 

y 

era dor decât de Raiul 
pe care-1 uitasem. 



6i 

Boemă 

De as fi mai trist 

y 

mi-aş face din noapte 
derdelus 

y 

sub care să pot vomita. 

Am murit acum, 
nu mai e loc pentru 
comentarii... 

De aş fi trist 
aş mai cânta, 
dar nu mai înţeleg 
nimic. 



62 

Antichitate 

Când nu cânţi 

y 

picură marea şi 
corăbii se scufundă. 

Pe fundul oceanului 

sunt numai 

comori de mare suflet. 

Cine speră să le 
găsească e un nebun 
de legat. 



63 

Contradicţia lui trei 

y 

Mihail 1 , mă strigă 
Nichita 2 în Dorin 3 ! 
Si de atâta trei 

y 

se pot bea ape fără ţărmuri. 

Un cer se aruncă 

pentru un altul. 

O mamă moare 

pentru alt 

mormânt. 

Mă strig în această 

furtună şi marea îmi răspunde 

cu toţi peştii ei 

într-o singură răpire. 



1 Mihail Eminescu. 

2 Nichita Stănescu 

3 Dorin Streinu. 



6 4 

Ipostază 

Fruntea-mi s-a lovit 
de aştri 

y 

şi aştrii au împins cerul 
sub degetele mele de 
la picioare. 



65 

Funerara 



Ninge peste ape, 
ninge peste mormântul 
cu lumină. 
Tâta cerului am lăsat 

y y 

să fie suptă 
în amintirea mea. 
Ninge peste cer 
şi eu tot mai 
dorm 

în mormânt. 



66 



Echidistant 



Dacă nu as sti 

y y 

nu as fi trist. 

y 

Cât stiu că adevărul 

y 

nu e prea alb 

nu pot să mă bucur. 

Cocoşul stă tăiat 

şi nu poţi mânca fericit 

şi nici nu te poţi juca 

cu căţelul prin curte. 



67 

Istorie comparată 

Copilul nu se teme 
că vine seara. 

mananca 
şi nu întreabă de ce a apus soarele. 

Tânărul nu întreabă de 
ce nu mai este soare. 

El aşteaptă noaptea 
şi nu vrea să se mai 
Iaca ziua. 

Omul caută să vadă 
umbra 

dar ea stă în umbră. 

O, ce sec mai e capul 
care ştie multe! 



între 



Pe braţele ei ne-am 

y 

mirosit 
a mormânt 
şi a sunat ceasul, 
ora fixă a gurii. 
Eu într-o gară 
iar tu în alta. 
Eu tremurând 
iar tu plângând 
pe Dumnezeu. 



69 

Mic dejun 

Cafeaua de azi 
s-a răcit cu un nor 
si mi-e să mor. 

y 

Stau tulburat 
si rănit în nor 

y 

si mi-e să cobor. 

y 

Aş fi vinovat 
că sunt viu 
şi tot nu înţeleg 
cum. 



Aşteptare 

O emoţie ne-ar 

y 

face să explodăm. 
Inima mea e un 
vulcan 

şi se face că tot nu ştie. 
Spune-mi că 
nu ştii cum eu sufăr! 
Spune-mi că 

suferinţa mea îţi e necunoscută! 
Orice ţară e frumoasă 
fără să o stii. 

y 



71 

Plan simbolic 

De urlat mă simt 

o mare 

sperietoare, 

cu gâturile rupte şi 

prinse de trenuri cu aburi. 



72 

Reverie 

Cuprinde-mă de gât 
în păianjenul serii 
si să murim asfixiaţi 

y y 

ca două mori de apă 
pe două 
punţi de vapor! 



Miraj 



Sunt singur, 

atât de îndepărtat de primul 

încât îl văd 

pe Dumnezeu în 

casa vecină. 



74 

Divagaţie 

Spaţiul e o scroafă 
cu zece purcei 

şi eu o privesc înmărmurit de 
umbre, ca să mă descalţ 
de primul pantof 
al meu, 

de nu m-aş mai 

descălţa 

si de al doilea. 

y 



75 



Sacrosanct 



Pe anul sfârşitului 

y 

m-am simţit izgonit, 
ca un paradis 
fără locuitori. 
Copiii au lătrat la 
mine ca la un tată 
vitreg. 

Eu însă am simţit 

că nu mai poate soarele să apună 

si am fost bucuros 4 . 

y 



4 Am semnat acest volum de versuri, în finalul manus- 
crisului, cu: Dorin cel străin de poezie şi foarte intim cu ea. 
Volum terminat în ziua de 16 septembrie 1997. Acest volum de 
versuri a fost redat în mod parţial aici. 



7 6 

Călătorului fără pat 
[voi. 17 de poeme/ 1997] 



Maslu 

Sunt obosit. S-ar putea să 
nu avem nicio şansă. 
S-ar putea să murim visând 
şi nimic să nu se întâmple. 
Sunt gol. Nimic din 
ce am crezut că rămâne 
nu a rămas. S-a dus 
tot farmecul florilor. 
S-a risipit toată măiestria 
si tot harul cuvintelor. 

y 

Sunt singur. Nimic din 
ce m-a purtat toată viaţa 
nu mai revăd. Şi totuşi 
trăiesc, uitând să 
înţeleg de ce toate astfel. 



77 



Variaţie 

y 



Urcat în gândul straniu al neliniştii 
par un aviator uitat, 

o mână ţeapănă împreunată 
cu părul tău. 

Par livid si nesimţitor. 

y y 

Pe lângă mine trec 
vehicule galbene 
si roşii, 

negre şi infinite. 

Eu nu mai văd niciunul. 

Numai tu le vezi 

pentru mine şi pentru tine. 



78 

Apocatastază 

Durerea, când nu mai e cuvânt, 

e un munte. 

S-a urcat deja în tine 

şi nu se va mai da jos. 

Ea nu uită că tristeţea e 

carnea ta. 

Ea nu uită că din două ape 
doar una este cea pentru 
pescuit. 

Durerea e un gând 
suplu ca neantul. 



79 

Neînvinuit 

Boala mea e 
un acord de chitară, 
o aruncare în nori 
şi apoi tăcere... 

Mă minte si 

y 

mă îngrijeşte deopotrivă. 

Mă împacă cu mine 
şi apoi mă părăseşte. 

în urma ei văd 
dezamăgirea şi, 
aruncat la cos, 

y 7 

nu mai pot să mă vaiet. 



8o 

Talisman 

Nu mai folosesc cuvinte mari. 
Mi-e teamă 
să nu mă încurc în ele. 
Uit, de cele mai multe 
ori, că e prea puţin 
şi e prea devreme. 
Moartea mea mă cheamă 
şi eu nu fac nimic 
ca să o aud. 



8i 

Zbor 

Despărţirea de tine 
e o traumă vie. 
Ea nu mă poate 
aprinde şi nu mă 
poate stinge. 
Ard în tăcere 
şi trupul meu devine 
o apă. 

însă sufletul meu, 

pe zi ce trece, 

e tot mai luminos. 



82 

Un pahar 

Voi bea 

să-mi treacă de singurătate 
o salcie, 

cu plete multe şi bogate 
în care te afunzi. 

Voi bea seva lacrimilor, 
orizontul senin al apelor. 

Voi bea în sănătatea voastră 
si nu voi saluta 

y 

pe cei supăraţi sau trişti. 



83 

Spaţiul vast 

Ochii mei 

m-au durut adânc, 

ca un poem ce nu se mai începe. 

Au lăcimat 

şi m-am simţit singur, 

pustiul săltând 

în inima mea. 

Dacă vrei să îi auzi, 
mare, 

alungă valul tău de apă 

şi dă-mi iubirea nemărginirii! 



8 4 



Un fulg 



Cuvintele nu sunt 
statuile nimănui. 

Ele nu sunt 
cerurile nimănuia. 

Eu nu sunt iepurele 
fiecărui anotimp. 



Memorie 



Suflete, 

mâna nu te poate prinde 
şi nici aripa 

nu-ţi poate croi colonade! 

Eu te liniştesc cu lacrimi 
şi te spăl cu parfumuri 
de claviaturi clare. 

Eu te înalţ dincolo de 
lumină, dincolo de paradig 
dincolo de inimă. 

Tu răcoreşte-ţi paşii 
şi fă-mă supus 
florilor. 



86 

Sincer 

Nu m-am jucat 

cu fusta ninsorii 

şi nu m-au prins zorii. 

M-am depărtat atent 
si am venit ca o 

y 

lacrimă de dric. 

Cine m-a prins 

de mână n-a fost atent 

si i-a căzut nasul. 

y 

Desigur, o mâncare ca 
aceasta este o aventură. 



87 

Uitat 



Ţi-am scris despre mine 
şi despre tine. 
Ţi-am spus că seara 
mă tulbură vioara. 
Ţi-am spus că sunt 
liniştit şi te rog 
să mă vezi. 

Ţi-am spus toate acestea 
şi am uitat să-ţi dau 
inima. 

Era cel mai important. 



88 



Tu 



Tu eşti pustiul meu. 

Tu esti aroma mea nebună. 

y 

Tu eşti pleoapa stelelor portocalii. 

Tu eşti vaporul încărcat cu înţelepciune. 

Tu esti si nimic în afară 

y y 

de tine. 



89 

Călătorie 

M-am văzut statuia 
morţilor din pământ, 
uraganul cu şoapte de înviere. 

M-am găsit printre clovni 
ca o Biserică cu vitralii înalte. 

M-am călătorit cu apa uitării 

şi am prins peşti 

răpitori. 

Eu am fost răpit 

de sub lumina stelelor 

si am fost dus 

y 

într-o pajişte a oglinzilor. 



9° 

Coincidentă 

y 

Tu găseşti în mine lacrimi 
înflorite si nu stii ce să crezi. 

y y 

Tu ai vrea să-mi spui 
adevărul nopţilor tale 
dar nu stii ce să crezi. 

y 

Gândurile mele 
ţi se par prea înalte 
dar nu mai ştii ce să crezi 
despre mine. 

Eu ştiu ce se întâmplă cu tine 
dar nu pot să cred în nimic, 
pentru că sunt în stare să mă stabilesc 
ca un copac spre soare. 



9i 

Nedelicateţe 

y 

Cunosc părăsirea ploilor, 
mirosul subţiat al florilor. 

y 

Cunosc si mă doare sărutul 

y 

tău inopinat. 

Nu eşti delicată ca marea 

care îmbrăţişează ţărmul. 

Nu eşti delicată ca steaua 

care luminează fruntea. 

Tu te grăbeşti când nu e cazul 

si insişti când 

y y 

e prea târziu. 



92 

Dacă... 



Dacă as mai fi fericit 

y 

te-as iubi fără să mă 

y 

gândesc la nimic. 
Aş fi un nebun simpatic, 
un nebun care are ochi 
numai pentru tine. 
Aş fi un bărbat frumos 
şi, în acelaşi timp, 
un copil, 

un copil inocent ca focul. 
Dar ştiu ce mare dor e să simţi depărtarea 
când aş vrea să îţi sărut trupul. 



93 

Enumin 

în fiecare tistete 

y 

a murit un copil, 

a murit o alarmă de gradul doi, 

a murit o salcie la mal, 

a murit o mamă plângându-şi 

iubirea. 

în fiecare gând 
a murit un cal şchiop, 
a murit o nălucă pe câmp, 
a murit o duminică ceţoasă, 
a murit un stâlp de telegraf. 

în fiecare secundă 

a murit un cântec năvalnic 

care nu si-a terminat 

y 

fericirea. 



94 

Sonet 

Vezi 
ce crezi. 
Vezi ce 

nu se lasă privirii tale 
plăpânde. 



95 

Rugă de seară 

Prietenia e prima armă. 

Ea sună în valuri 
si trezeşte 

y y 

cântecul vesel. 

Ea este prima sobă 
la care te încălzeşti. 

Doamne, cel mai mult 
să-mi dai prieteni 
şi mai puţină bogăţie! 



96 

Cosmicism 



Bate ora-n geam nebună 

de te tulbură de dor, 

steaua ruginită-n apă 

peste braţul tău de copil. 

Eu o privesc nestingherit, 

ca o luptă de cocoşi 

îmi e inima. 

Un gând se plânge 

iar alt gând e mult prea 

vesel. 

Bate inima-n claviaturi, 
în poarta cerului 
prea deschisă. 



97 

Claritate 

Mai pot să clădesc 
palate din nori 
si fiecărui trecător 

y 

să-i zugrăvesc liniştea serii. 
Tinereţea mea 
e o formă de relaxare. 
E întotdeauna şocantă 

y 

şi mă umple de vise. 
Eu mă cred o noapte 
care nu mai visează înăuntru 
ci in arară. 



9» 



Ecoului 



Teme-te de mâna 

cu care te rog! 

Sunt cel mai febril ochi 

şi mă rog cu sfială. 

Vreau să ajung la tine, 

la liniştea cu care ne-am 

y 

înspăimântat. 
Tu nu da 

înapoi şi nu mă alunga 
ca pe un câine jegos. 
Sunt iubitul tău 
şi un tumult de neguri. 



99 



Tie 

y 



Obrazul tău s-a aşezat 

y 

pe liniştea mea. 
E o nouă intoxicare 
cu liniştea stelelor. 

y 

Te prefaci că eşti somnoroasă 

dar mă priveşti pe furiş. 

Obrazul tău, 

pus pe inima mea de 

elefant. 

Nu mai am cuvinte 
cu care să te iubesc. 



100 

Invocaţie 

y 

Taci si ascultă, 

y 7 

iubito! Mor morţii 

y 

şi plânsul lor se aude 
ca o pană de vultur. 
Mor în buzele lor 
terfelite, în zeama 
lor aristocratică. 
Mor ţinându-se de 
mână, parcă să nu se 
termine ultimul sărut. 
Tu nici nu stii 

y 

cât regret există în omul 
care nu mai are decât 
propria sa moarte. 



101 

Canion 



Ultimul poem e un 
mut. 

El spune prea puţine 
lucruri 

şi prea multă tăcere. 



102 

Busolă 



Să nu ne mai spunem 
„dumneavoastră" ci să ne 
spunem „tu". 

E mai corect pentru amândouă 
templele. 

Eu mă consider o sărbătoare 
pe când tu eşti un păcat. 
Amândoi suferim din 
aceleaşi cauze. 
Să nu ne mai prefacem 
si să ne numărăm ochii 

y 

asa cum sunt ei. 

y 



103 



Gând 



Cine nu mai are de spus 
începe 

să moară vorbind. 



104 

Făţărnicie 

y 

Ai mâncat din mâna lui. 

Ai mâncat si nu te-ai săturat. 

y 

Nu i-ai mulţumit, prietene, 

nu i-ai spus cine eşti tu. 

Ai crezut că poţi fura 

şi te poţi ascunde. 

Ai crezut că ceea ce furi 

nu poate fi văzut şi, 

probabil, soarele va uita totul. 

Dar eu te-am văzut 

şi mi-a părut rău că ai mâncat 

din mâna lui. 

L-ai necinstit şi pe el şi pe tine. 



105 

Consecinţe 

Dacă eşti singur au murit zugravii 

pictând pereţi. 

Dacă eşti singur au căzut din 

copac stele. 

Dacă eşti singur ursul 

nu mai merge după miere cântând. 

Dacă eşti singur poţi 

fi prudent ca un uliu 

la trecerea de pietoni. 

Dacă eşti singur eşti prietenul 

celor ce se îmbată vorbind 

cu nefericirea. 



io6 

Succesiune 



Cândva cuvântul meu 

nu va mai spune nimic. 

Eu voi fi doar un biet mormânt 

si mormintele nu reclamă. 

y 

Atunci nu-mi va păsa 
dacă sunt stropit cu suc 
şi nici dacă mâncarea îmi 
lipseşte. 

Atunci totul depinde de voi, 
de cei care mă urmaţi. 

y 



107 

Ora infinitului 
Oricât as întoarce ceasul 

y 

o clipă nu va mai suna. 
Va tăcea ca într-o catastrofa 
seninătatea animalelor. 
Voi porni peste crucea mea 
şi unde mă voi opri, 
acolo îmi voi face o casă, 
care va aminti de cea 
pe care am părăsit-o. 



io8 

Portret frugal 

Plâng cum plâng 
morţii. 

y 

Mă vaiet de foc 
şi de apă. 

Ceea ce mi se dă 
nu mă poate opri. 

Dacă am văzut zâmbetul 
nu mai pot fi oprit 
să-1 iubesc. 



Uitarea 



Frumuseţea mea se uită. 

y 

Tot ce nu am avut se uită. 

Tot ce am avut si n-am semnat se uită. 

y 

Tot ce am fost eu se uită. 
Până la urmă şi eu mă voi uita 
de mine. 



110 

Mărturie personală 

Tu mă vezi un munte. 
Ea mă vede un cal. 
El mă vede un iubit. 
O arătare ciudată nu mă 
vede în niciun fel 
şi nu-i pare rău. 



111 



Fapt autentic 



Eu stiu ce nu se mănâncă. 

y 

Suntem prea flămânzi 

si nu stim cât de buni suntem. 

y y 

Ne e teamă să recunoaştem 

y 

că dulceaţa nu e un fagure. 
Ne e teamă să rupem 
liniştea şi să spunem ceva. 
De aceea eu sunt trist. 



112 

Un sentiment dintr-o biserică catolică 

Stam sub cupolă 

şi mă simţeam singur. 

Statuile mă priveau 

cu dispreţ şi eu nu îndrăzneam 

să le provoc. 



ii3 

Strada principală 

Pe stradă 

sunt bun cu lacrimile. 
Mă îndoi de mijloc 
oricând simt urma 
lor. 

Dacă aş fi o statuie 
aş putea să mai plâng? 



ii4 

Ars poetica 

Mă bucură sarea care 

nu ustură. 

O accept convins 

de farmecul ei. 

Mă bucură sărutul 

dat cu bucurie. 

îl accept convins 

de sublimitatea lui. 

Mă bucură palma dată 

cu dragoste. 

O accept convins 

de sfinţenia ei. 

y 

Mă bucură omul care 
se simte om. 
îl accept fară 
cuvinte. 



H5 

Circumferinţă 

Sunt nou ca 
pământul. 

Orice nou-născut spune 
că e primul pământ. 
Orice femeie care iubeşte 
crede că e singura femeie 
care ştie ce e dragostea. 
Orice bătrân care moare 
crede că el e primul. 
Dar nimeni nu e primul 
înainte ca să fie pământ. 



n6 

Viaţă poetică 

Am o poveste cu 
umor. 

Au râs toti de ea. 

y 

Duşmani şi prieteni au râs. 

Când am râs eu 

li s-a părut tuturora că e o 

greşeală. 

Mă confundaseră 
cu statuia mea. 



îiy 

Predoslovie 

Nu e bine să te 
rogi pentru tine. 
Când e vorba de tine 
nu ştii ce să spui. 
Pari să ai totul 
chiar dacă nu ai ceva. 
Roagă-te pentru celălalt! 
Rugăciunea pentru el 
te va face să gândeşti 
la ceea ce spui. 



Gând poet 



Sunt seri care te fac 
să respiri copacii 
şi din ei să iasă poeme 
golaşe de insomnie. 



ii9 



Tu 



Eşti crudă ca strugurii. 
Eşti nisipoasă ca vederea. 
Esti verticală ca starea de 

y 

veghe. 

Esti icoană ca marea. 

y 

Esti o femeie care mă face să uit 

y 

de mine şi să cânt. 



120 

Uluire 

Eu iubesc pentru că nu pot iubi. 
Eu iert pentru că nu pot să ţin minte. 
Eu sunt poetul care şi-a spus inima 
fără să o înceapă vreodată. 



121 

Semănarea 

Orice poem vrea să fie etern, 
fără ca noi, 
pădurea şi marea, 
să stim că acest 

y 

lucru nu e în mâna 
nimănui. 



122 

Candid 



Orice om poate minţi fără gura sa. 

Orice om poate asculta un semnal 

rara sa-1 înţeleagă. 

Nu mă faceţi răspunzător 

de lucruri pe care nu eu 

le-am regândit! 

Cine gândeşte poate face rău 

numai celor vinovaţi. 



123 

Surplus 
Esti vinovat de fiecare 

y 

lacrimă. 

Mama m-a plâns 
si eu am tăcut. 

y 

Eşti vinovat pentru 
faptul că ai tăcut. 
Lumea m-a agonizat 
şi nu mi-a spus nimeni. 
Eşti vinovat pentru că 
mi-ai spus prea mult adevăr. 
N-am mai văzut oamenii 
fără doruri si moarte. 

y 



124 

Atenţie 

Când te-ai născut 

nu trebuie să fluieri. 

Orice sunet 

ne poate fi fatal. 

Ne e teamă de premoniţii. 

Stelele nu uită 

ce uităm noi. 

Orice naştere, am spus eu, 
va mira 

pentru că nu e ca 
cealaltă. 



12 5 

Visător 



Sper în scaune. 

Sper în fiecare mână bolnavă. 

Sper în fiecare mort 

înflorit. 

Sper în fiecare beţiv 
nedestrăbălat. 

Ceea ce nu ne schimbă, vă rog, 
nu ne poate aduce liniştea! 



126 

Sfat unui prieten 

Când fericirea 

ne ia sănătatea, prietene, 

casa noastră 

se răstoarnă în propria noastră 
jeluire. 



12 7 

Consolare 



Tu mă poţi plânge, prietene, 
pentru că nu mă cunoşti. 
Cine te cunoaşte este mort. 

y 

Cine te cunoaşte nu descoperă 

nimic nou la tine. 

Tu, un străin faţă de mine, 

mă înţelegi în inima ta. 

Tu ştii că eu fac parte 

dintre aceia care sunt prea sensibili. 



128 

Fără preget 

M-am îmbătat 
cu viata la brat 

y y 

şi nu mai scriu poezie. 

Eu scriu arhitecturi neînţelese 
de cai şi de stăpânii lor. 

Cum aş putea să mai 
fiu vesel fără să mint? 

A minţi înseamnă 
a sti. 

y 

A minţi înseamnă oraşul 

y y 

răzvrătit în soare. 
Coboară rima si 

y 

mă apleacă valul. 

M-am îmbătat conştient 
de consecinţe. 

A minţi înseamnă a 

y 

spune adevărul. 



129 

Doi îndrăgostiţi 

Noi ne certăm pe blocuri, 
pe culoarea sângelui, pe pisici 
nespălate. 

Tu ceri să fiu oriunde 
si să nu uit că te iubesc. 

y 

Eu îţi cer să fii stea 

sau să luminezi 

sau să dansezi pe ramurile 

de la copaci. 

Noi ne iubim 

descurajându-ne reciproc. 



130 

Consoană 

Nu mai mi-e foame. 

Am obosit de atâta mâncare 

gândită şi sărată, 

de atâta apă scursă şi fericită 

dimineaţa si ziua. 

y y 

Acum vreau 

să mor ca o salcie împinsă 
în mare, ca o lene stranie 
pe o bancă. 
Gata! 

Să nu se mai aplaude 
spinarea mea de pat! 
Vreau să mă văd murind 
şi cu genele supte, 
botezat de un gând miraculos. 



131 

Iarbă rea 



Gândul meu, 

gândul meu e un câine 

ce mă latră. 

Gândul meu e un deal 

cu poeme, 

un cer constelat de Icar. 
Gândul meu, fratele meu... 
Gândul meu, sora mea... 
Ea, trecerea mea în sunet, 
ca o săritură 
de iepure... 



132 

Agonic 
Când înveţi să fii iubit 

y 

nu mai poţi. 

Mâncarea se strică 

şi devine săpun. 

Ochiul se strică 

şi devine săpun. 

Speli cu trupul tău 

toate străzile. 

Te laşi spălat de 

fiecare femeie cu 

poalele fustei. 

Când înveţi, o, dealul meu, 

nu mai poţi 

să nu sângeri! 



133 

Inimă 



De cu patimă 

s-a făcut ziuă. 

S-a trântit 

o stare de spirit 

peste continentele mele. 

Au luat foc 

dar intestinele mele, 

inima mea, 

sarea înţeleptului. 

Poezie, ce ne mai iubim şi 

cu cine acum? 



134 

Dimineaţă lugubră 
Dimineaţa aceasta se mănâncă 

y 

ca o nebună cu tâtele 

y y 

pline de stele. 
Eu sunt pasager, cal 
care mănâncă maşini, 
vierme prea dulce 
care cutreieră Bucureştiul. 
Oraşul acesta e o nimfa 
spurcată care îşi varsă 
balele pe bulevard. 
Prietene, vino şi ia-mă 
din oraşul acesta, 

y 7 

în care trecătorii sunt 
trăsniţi de gânduri sumbre! 



135 

Boală ireproşabilă 

Mai sunt bolnav 

pentru morţi şi pentru copii, 

pentru că m-am născut 

şi pentru că soarele luminează 

si mă tulbură trena lui 

y 

şi cineva mă opreşte 
ca să mă sărute. 

Mai sunt plictisit 

cu mâna respinsă 

şi cu lacrima insolvabilă, 

pentru că un creier negru 

am de când cu decesul. 

Nimic, statuie! 
Nimic nu e prea uşor. 
Nimic nu e prea greu. 
Nimic nu e imposibil. 

O, nu, statuie, 
nu sunt gol! 

O, nu, nu sunt piatră 
dezvelită în stradă! 



O, sunt aşa de indispus 
pe inimă! 



i 3 6 



Neîncredere 



Tu mă minţi 

y 

cu un măr. 

Mă minţi pentru că florile 
nu sunt maşini. 

y 

Mă minţi pentru că eu 
nu sunt o boală stabilă. 
Eu plec lin 

dar mă întorc repede. 

Tu mă minţi, 

mă minţi clandestin. 



137 

Oraşul şi pasărea flamingo 

O pasăre flamingo 

m-a trecut peste şira spinării şi 

am ajuns gol, 

spălat de nervi, în piaţa 

mare. De aici m-am 

învârtit în ceas, 

în puzderia de roţi şi 

de picioare, 

pentru că pasărea, ca o 

minte nevăzută, 

se îndepărta grăbind, 

grăbindu-mă. 

Stai pe loc!, am vrut să-i zic. 
Nu mă mişca de aici 

y 

pentru alte nebunii solare! 
Omul trebuie să aibă un loc 
pentru care nu mai face nebunii. 



138 

Filosofie fără Kant 

Ideea soarelui 

e o cantitate de ou fiert, 

lampa din port aprinsă. 

Acolo mă duc să întreb 
despre cavou. 

Ideea, da, o idee a soarelui, 

pentru care graba 

nu mai are timp 

si e un lux de memorie 

y 

orice spaţiu vital. 

Recunosc pentru că mă 
mişc şi pentru că mă 
văd în oglindă. 

Dacă nu as zbura 

y 

e o zonă a plictiselii, 
crede-mă! 

Eu nu fac decât arterită, 
un joc lugubru. 

O, jocul cu mortul frumos! 
O, mortul! 
O, moartea! 

Nu îi mai puneţi pletele în copaci! 
Nu vă mai jucaţi cu limba lui prin 
iarbă! 



139 



Morţii trebui să joace, 

să joace lampadarul străzilor. 

Moartea trebuie plictisită, 
stoarsă de vlagă şi aruncată 
în bordel. 

O, moartea cea prea frumoasă! 

Cheamă moartea 

de hârtie ca să acopere 

maşinile! 



140 

Carosabil deschis 



N-am nimic! 

Sunt tânăr ca o trecere 
de pietoni, 
ca un colaps de 
alergări verticale. 

Nu mai am nici vârsta 
adolescentului îndrăgostit, 
vârsta prepelicarului 
care mănâncă muşte. 

y 

Iubiţilor, câteodată 

y 7 

nu ne mai simţim lipsa! 
Iubiţilor, camera mea 

y 1 

nu-si mai simte inima 

y 

si nici ritmul! 

y 

E cum am muri în noi. 
E cum în mormântul nostru, 
cu două lămpi în oraş 
şi zece lămpi în gară. 

Trenul blestemat vine si mă ia. 

y 

Trenul mă respiră cu discordie 
si mă ia. 

y 

Trenul mă ia 
si mă ia. 

y 

Trenul acesta, o, trenul acesta 
va mai ridica un mit singular! 



Criză de grab 



Tu esti invizibilă 

y 

şi mă apucă graba. 
Tu mă scapi 
şi mă apucă graba. 
Tu îmi forţezi mâna 
şi mă apucă graba. 
Eu plec în grabă 
şi nu mă mai întorc. 



142 

Refren 

Toamna ninge 
cu nopţi de crini, 
cu alveole si maşini, 

y y 7 

cu manechine si uzini. 

y 

Toamne ninge 
cu tine, cu mine, 
cu laptele ei, 
cu părul ei, 
cu bronzul ei, 
al unei femei. 

Toamna ninge 

cu săruturile noastre 

fugare. 



H3 

Cântec pentru prieteni 5 
Am văzut mormântul vostru si 

y 

nu mi-aţi spus nimic. 
Ati tăcut ca nişte 

y y 

usi închise. 

y 

Eu venisem cu inimă bună, 

cu dorul de a vă 

îmbrăţişa. 

Iar voi nu mi-aţi 

deschis uşa, 

gândul meu de o clipă. 

V-aş fi spus cât 

sunt de rece 

mergând paralel cu Dâmboviţa. 



5 Prietenii mei fiind Mihail Eminescu, Nichita 
Stănescu...şi ceilalţi din jurul mormintelor lor. 



144 

Pasivitatea zeului 



Eu stau când 
e absurd. 

Toţi latră, toţi suspină, 
toti se lamentează. 

Eu stau, eu prea stau când e 
absurd. 

Toţi aleargă cu pasiunea 
de-a avea, de-a cuprinde, 
de-a şti. 

Eu stau, eu stau 
prea absurd 
pentru ei. 



145 

Aniversare 



Trezeste-te mai sincer! 
Ziua se are numai pe sine 
si dacă nu ai dansat cu ea 

y 

ai pierdut- o. 

Ai mai pierdut o potcoavă, 
un mort pârlit în obraji, 
cu năvoadele aruncate în mare. 
Ziua de azi 

nu mai e ca ziua de dinainte 
de oră, de creangă, 
de bradul din faţa blocului. 
Ziua de azi latră iarna 
şi noi îngheţăm. 



146 

Cuvinte pliante 

Ne referim la noi ca 
la paturi, 

ca si cum am fi veşnici 

y y 

şi am avea paturi numai pentru noi. 
Nu privim mai departe de blocuri, 
de arcul de triumf, de cerul 
ăsta murdar de deasupra. 
Uităm, 

desigur am uitat 
să ne punem dinţii la loc 
şi să ne potrivim cămaşa. 
Cravata să aibă nod, 
pentru că ce se înnoadă 
este de nedesfacut, 
iar ce se tine de mână 

y 

nu mai e el si nici ea. 

y 

Ei nu stiu 

y 

lucrul acesta de rozi 
ce sunt. 

rin /v w 

Tu msa, 

când îi vei privi în 
parc sărutându-se, 
să le spui: nu mai e 
nimeni al său 
si ne-am furat fiecare 

y 

umbra celuilalt. 



împotriva presupusei existenţe a nimicului 
despre dreptatea ce o au cuvintele scrise 

Cuvintele 

nu mai se spun 

cu nimic 

şi nimicul a început, 
da, a început să nu mai 
fie. 

Acum, 

tot ce se spune 
e adevărat si 

y 

împotriva a tot ce 
e minciună 
e adevărat 
si chiar adevărul 

y 

e adevărat. 

S-a pierdut, da? 

Să nu mai vorbiţi de nimic! 

El nu mai este printre noi, 
pentru că el a învăţat să moară. 

Ati înţeles? 

y y 

Nimicul nu se mai spune în 
cuvinte, 

pentru că tot ce se scrie 
e ceva, chiar şi neînţeles. 



Despre factorul continuu, recuzita textu- 
şi bărbatul acesta fără pereche 

Starea mea 

de gripă 

se continuă, 

ca un tren de călătorie, 

ca o gară soarele. 

Iau ziarul 

şi se continuă ideea 
cifrelor. 

Eu nu mai mor. 

Eu mă continui 
în alte seminţe de dovleac, 
în muzica unui casetofon 
fărâmat de scări. 

Priveşte-mi 
burta albă! 

Eu sunt bărbatul care 
nu mai mor 

şi trădătorii se prefac în albine 
si actorii stau muti, 

y y ' 

stau în aşteptarea, 
în însăşi aşteptarea 
rolului, 

pentru că am să dau un 
rol fiecăruia. 



Pe tine te voi 



pune la casă, 
ca să iei banii, 
banii lor nemunciţi. 

Intraţi să priviţi 
pe cel ce nu mai moare, 
pe cel mai frumos bărbat, 
pe cel mai înţelept războinic 

El va plânge 

în seara asta 

şi lacrimile lui vă vor 

întineri ochii. 

El va surâde 
acum 

si nu-1 veti mai învăţa 

y y y 

murind niciodată. 



1 5° 

Examinare în fugă a stării de a vorbi şi a 
spune cuvinte 

Stau în piciorul tău 
si mă dor miile de 

y 

picioare care nu ţi-au 
călcat umbra. 

Să nu plângi de umbre, soare! 
Masa are patru picioare, 
cel care se zăreşte îl doare 
si fiecare cântec 

y 

e o zare. 

Stau în lehamitea oilor 

şi caşcavalul ploii 

mă frământă, 

maşina de tocat carne, da, 

e totuşi o idee cu tâlc. 

y 

Să învăţăm repede, 
mai repede cum se respiră, 
cum se respiră sub apă 
ca la o agapă, 

unde toti se mănâncă din unul 

y 

si unde unul nu mai e 

y 

al nimănui. 
El vorbeşte 

y 

şi se tace ca un pod, 

călători grăbiţi 

peste luminile cerului. 



i5i 

Cină la cineva cunoscut 



La masa ta 
mor câinii, 
dinţii lor stricaţi, 

y y 7 

poleiţi cu garoafe. 

Eu iau loc pe scaun 
şi sunt servit cu o 
porţie de singurătate. 

îl privesc, o privesc 
şi mă privesc. 

Eu sunt întrebat 
si mă întreb. 

y 



Incendiu de la inimă la creier pentru 
femeie 

Am luat foc. 

Maşina m-a călcat pe nervi şi 

am luat foc în gură ca să demonstrez 

prezenţa aerului. 

Am spus că ce nu se vede 

este liber, 

că ce nu se vede 

este de vedere. 

Am spus că limba taie creanga 
de plăcere. 

Am spus că vaca e lapte 
până la urmă 
şi că rugăciunea e un 
plumb străpuns 
până la urmă. 

Am luat focul în braţe 

y 

şi ţi l-am pus ţie în 
ochi. 

Am luat soarele si ti l-am 

y y 

pus la gât, 
medalion, amintire 
de la mine. 

Am mers la vânătoare 
şi ţi- am adus 

coarnele celui mai frumos cerb 



153 



şi ţi le-am făcut cadou. 

Vezi, vezi cât te iubesc eu 
şi tu mă ignori! 



154 

Alergare fără timp 

Alerg desculţ, 
frânt de şira spinării 
şi cu capul străbătând 
stele de mult apuse. 

Acum nu mai am ajutor. 

Ceea ce moare 
nu mai este viu. 

Ceea ce moare 

nu mai trezeşte decât 

y 

amintirea a ceea ce putea 
să fie. 

Alerg, Sfinte Sisoe, 
alerg ca un fulg de aer 
şi peste tot e numai 
singurătate solară! 



Eu şi cel care a citit despre 



El a înţeles fără mine. 

y 

- Nebune, i-am zis eu, 
ce e mai bun: 

aurul sau înţelepciunea? 

El credea 
că mă inhib, 
ca îmi înghit 
omuşorul. 

- Nebune, i-am zis eu, 
cartea e mai moartă 
ca viata! 

Cartea trebuie citită 
ca cel care moare, 
ca cel care moare... 

El a înţeles 
fără ca să fiu eu. 

El s-a minţit pe sine 
de pomană. 



156 

Pentru sine 



Păstrează-mi o scrisoare, 
un timbru de iarbă, 
şi lângă pâine un pahar 
cu vin. 

Ştii doar că-mi plac 

surprizele, 

cele făcute cu grijă 

şi mult suflet. 

Păstrează-mi acolo 
o sărutare de aur, 
una ca o eliberare 
de zgomot şi teamă. 

Pe braţul tău simt 

y 

că nu mai 

pot să mă tem cu nimeni. 



157 

Ludic şi paraludic 

Casa mea 
bătută-n stea 
baricadă de cafea, 
muşcătură de furnică, 
bântuirea de aripă. 

Poezie, 
scai de aur, 

tu ce m-ai făcut balaur... 
Tace-mi, 

gândul e ninsoare! 

Moartea-mi, 

gândul e strânsoare. 

Tace-mi, 

vinovat de mult! 

Moartea-mi, 

o tăcere de cuvânt. 



158 

Risipă de lumină 

Ca poet mă interesez de tot 
dar mai puţin de mine însumi. 

Tu eşti prima, eu sunt 
ultimul, poezie. 

Tu vrei să mor eu ca 
să se nască cuvântul, 
să se strivească lebăda 
ca să se nască puii ei. 

Tu eşti plăpândă iar 
eu sunt mult mai plăpând, 
ca o picurare de rouă 
pe iarbă, 

ca o iarbă, da, ca o iarbă 
nepăscută. 



159 

Inconfiindabilă 

Vocea mea a rămas 
în cuvinte. 

A dat cu mâna 
la tâmplă 

şi şi-a atins buzele. 

Buzele mele crude 
s-au înfipt în aer 
si au rămas 

y 

reci, acolo... 



Poem pentru noi 



Sunt rămas singur 
lângă doi. 

Voi doi ati rămas 

y 

singuri lângă inima mea 
şi tai spaţiul alb 
foarte pesimist, 
încet şi boreal. 

Cine e unul e singur. 
Cine e doi e singur. 
Cine e trei e singur. 

Noi am rămas ca apa 
si nu ne-a strâns 

y 

nimeni. 

Noi am iubit, 

Dumnezeule mare, 

ca nişte nebuni neînţelepţi! 

Oricât de frig 
ar fi, 

iarna mă adun 

sub voi doi 

si sunteţi casa mea 

y y 

regăsită. 



i6i 

Careu de simboluri 

Vântul e jucăria roşie 
care se naşte lângă 
arbori. 

Tai un arbore şi curge 
sânge. 

Ungi mâna mortului 
şi plâng frunzele 
vitei de vie. 

y 

Culegi încet merele, 

cuburile 

si fără rost 

y 

vezi un cerc 
care e o hartă a 
serii. 



l62 

Şevalet 

y 

Pânda mortului 
e o masă. 

Mănânci si se 

y 

trezeşte ochiul altui mort. 

y 

Morţii între ei nu 

y 

sunt aceiaşi. 

Capra între alte 
opinci nu este aceeaşi. 

Iubito, tu nu esti 

1 y 

aceeaşi desi esti femeie! 



163 

Autoportret 

îndrăgostitul ţipă 
ca nimeni altul. 

El e un poem 
de zile mari. 

El este un îndrăgostit 
notoriu. 

Fără el am fi mai 
puţin inteligenţi. 

Fara el îndrăzneala 
ar purta alt nume. 

îndrăgostitul ţipă 
când ceilalţi se retrag, 
când ceilalţi sunt 

y 

satisfăcuţi cu ochelarii lor 
netransparenţi. 

El nu suportă 

să gândească prin altul. 

El nu suportă 
sugestia foamei 
sau a locului prim. 

El este ultimul pentru 
că e primul. 



El este ultimul pentru 



164 

că nu are rival. 

îndrăgostitul e iubit 
de cel care ţipă fără 
vreun merit. 



165 

Baladă din România 

Poezie, salcie pletoasă, 

vremea trece şi tu nu mă pui la masă, 

tu mă laşi înfrigurat 

şi de străbunii mei cântat, 

pe acorduri de caval 

şi de nai oriental! 

Ce m-aş face fară tine, 
poezie cu suspine?! 

Ce m-aş face fară noi, 
munte de trifoi?! 

Tu ma plângi 

si mă îndoi, 

ca ciobanul lângă oi, 

ca tăcerea peste văi, 

măi-măi, măi... 



O nouă viziune competentă a ochilor 
ceea ce nasc ei 

Lacrima plânge 

şi e o mamă cu zece copii. 

Ea se bucură de noi, 
de fiii ei cei mulţi 

y 

şi mereu proaspeţi. 

Când nu ne cheamă 
pe noi suntem trişti. 

Suntem trişti când 

y 

nu plângem. 

Si suntem veseli când 

y 

puii de rândunică 
îsi fac cuib în 

y 

cuvântul „acasă". 



167 

Particularul contra generalului 

La noi tabloul 
se răscoală 

si inima e un trombon 

y 

ce tace. 

Toţi tăcem, 

numai unul nu rabdă. 

Toţi murim fără buze, 
numai unul are însă limbă. 

Dar cel care vorbeşte 

y 

cântă mai mult 
şi e greu să-1 
urmăreşti. 

y 



i68 

Antipoetica 
Eu n-am învăţat 

y 

ce e poezia şi nici 
cum e ea. 

Eu am rămas repetent 
la această ştiinţă. 

y y 

Eu nu am ştiut niciodată 
cum ea poate să 
fie atât de sublimă. 

Vă rog să mă iertaţi, 
prieteni, 

eu nu am ştiut că 

y 

scriu poezie şi că eu sunt 
poetul! 



169 

Pro eternite 



Tot ce e nou 
e o exagerare. 

Steaua luminează si 

y 

nasc porcii securi 
transparente. 

Vocile apei 
rup râurile 
şi se revarsă în 
corăbii. 

Nu există decât 

lucruri vechi care se retopesc. 

Atât e noul: 

cât nu se exagerează 

si mai mult. 

y 



170 

Ascultându-l pe Chopin 

Muzica ta tristă 
m-a învelit în batistă 
si am dat drumul la tauri 

y 

să zburde. 

Erau liberi de ei. 

Libertatea este un apogeu 
al lui eu. 

Libertatea preferă să se dea 
si nu să se ia. 

y 

Ascultam muzica ta 
şi îmbătrâneam de copil, 
de prunc cu suzeta în 
gură. 

Nu am învăţat să văd 
pentru că am iubit mult, 
prea mult. 

A învăţa 

y 

nu e a asculta. 
A vedea 

nu e a iubi, majordomule! 
Orice linişte e o nelinişte 

y y 

de faianţă. 

Orice scândură e bună 



171 



la întins sângele şi 

plămânii 

si creierul. 

y 

Dacă ar fi linişte 

y 

eu as zbura ca o 

y 

ceaşcă de cafea 

y 

în limba română. 



172 

Numele meu 

între dor si in 

y 

sunt părăsit şi suspin. 

Pleacă steaua neagră 
şi vine cea albă, 
ca şi cum cealaltă e 
mai uşoară. 

Cine nu mai poate 
să geamă? 

Mi- a răspuns fără o mamă, 
zână lui in, 
pelin, zmeurin. 

Sunt intraductibil 
ca seara, ca patria, 
ca moartea. 

Sunt intraductibil 
de la in până la dor. 

Si ce dor o să-mi fie 

y 

de trecerea peste pod! 



173 

Mişcarea rotii 

y y 

Călătorule cu ochii de tei 
nu mai trece peste lei, 
nu mai mânca grauri 
si morţi 

y y 

şi preoţi cu maţele rupte în sorţi! 

Culcă- te pe nasul ploii! 
Culcă-te de un gândac! 
Culcă-te de strada fără maşini! 

Moartea trece îmbrăcată în fustă 
si albă. 

y 

Nu e negru decât sânul ei. 

Călătorule, nu mai amuţi 
de şarpele gri! 

Tot ce priveşti te minte 
dacă nu atingi. 



174 

Rapsodie cu cai 

Vestimentaţia plopului 
nu e teatru. 

Teatrul e numai omul, 
numai faţa omului. 

Plopul e un om simplu, 
e o sărăcie lucie 
de sentimente. 

Omul ştie să se pună 
în vitrină, 

stie să mintă lumina. 

y 

Omul are masca, 

da, ca un animal de pradă 

care pare să aibă gheare docile. 

O, de aceea poemul 
loveşte cu palma 
cu care sărută! 



175 

Lecţie 

y 

Nu e greu să taci. 
Nu e greu să vorbeşti. 
E greu să legi pe eu de tu. 

Atât de greu e 

încât soarele stă pe loc. 

De la mine 
până la tine mor. 

De la tine până la mine 
se nasc sute 
de idei. 

Nu e greu, nu, nu, nu e greu! 

Să ştii că nu e greu 
să vorbeşti când 

y 

ar trebui să taci. 

E greu să vorbeşti 

când toată lumea 

se împăunează 

cu o delirantă locvacitate. 



176 

Prezentă 

Mă simte iarba 

pentru prima oară, pentru ultima oară? 

Mă simt şi eu mergând 

în soare, bând razele sale, 

burta lui verde şi aerul său laconic. 

Orice vers parcă nu l-am scris eu. 
Orice vers parcă l-am scris eu şi e primul. 
Orice vers parcă e mai trist 
ca primul apus 

şi mult mai trist ca primul gând. 

Ehei, oameni buni, 
primul vers poate nici 
nu a început să se scrie... 



i 7 7 

Laconism si elocintă 



Cine nu plânge 

e un fir de praf. 

Cine nu plânge n-a 

mâncat ceea ce trebuia. 

Cine nu plânge 

e slobod de avort. 

Cine nu plânge e o palmă 

goală şi slută. 

Cine nu plânge 

şi n-a plâns?! 



178 

Răgnet de soare 
Fără să mori nu te naşti. 

y 

Nu te naşti pelicanule, 
zebro, Nichito! 

Nu se naşte soarele 

y 

fără dorinţa de moarte. 

Nu se naşte barza 
fără dorinţa de a pleca. 

Ne e lăsat drumul. 

Ne e lăsat timpul 
pentru a-1 face. 

Avem un timp pe care 

îl pierdem 

cu această hartă. 

Hî, ce joc simplu 
şi ce complicare din 
partea timpului! 



179 

Argumentele fragile 

Sunt iubitor de străini 
pentru că eu nu am casă 
şi îi primesc pe oameni 
numai în sufletul meu. 

Eu nu am casă 

şi nici nu vreau să- mi fac 

una. 

Vreau să rămân ca Tine, Doamne, 
fără pernă, fără loc unde 
să-mi plec capul, 
durerea capului, 
bucuria lui. 

Tu, străine şi nestrăine, 

vino la mine, 

om cumpăra un câne, 

ca să ne latre 

şi să ne muşte rău 

de umărul tău, 

de umărul meu. 

Şi-apoi, amândoi, 
n-am mai avea 
decât cerul, 
sub care vom sta 
ca roşiile în vrej. 



i8o 

Mioriţă 

y 

Trezeşte-mă în câmp, 
mâncând un gând, 
ca timpul dumnezeiesc 
deloc lumesc. 

Şi lasă-mi pe ochi 
piramide de dor, 
frântura de cer 
când stelele pier. 

Căci, mioriţă si 

7 y y 

oaie bârsană, 
milenii la rând 
fi- vei năzdrăvană! 

Şi geniul va spune 
ce doare cu foc: 
iubirea de cântec 
şi dorul de joc. 



i8i 

Metru în odă antică 



Nu pot să mor 

pentru că ştiu acest lucru. 

Nu pot să fac ceva 
rara sa stiu. 

Nu pot să mor 

dacă nu ştiu cum e, Doamne! 

Viaţa nu conţine moartea. 
Viaţa nu ştie ce ascunde umbra. 

Noaptea e numai a ei. 
Noaptea e singura 
care se conţine pe sine. 

Nu pot să mor 

pentru că nu am învăţat 

acest lucru. 



182 

Realitate 

Nu poţi să rezişti mult. 
Cel ce arde se termină. 
Există un sfârşit, un plâns, un mormânt. 

Există un semn cu mâna. 

Nu rezistă decât cel care duce 
în spate un mort. 
Numai acesta n-are trecut. 
Numai acesta nu reţine cine 
1-a minţit. 

Nu poţi, prietene, 

nu poţi să plângi fără ca să umpli 

cerul cu lacrimi! 



i8 3 

Două versuri 



Bucură-te că 
nu ai înţeles! 

y 

Cel care a înţeles 

y 

nu se mai bucură. 



184 

Carusel 



M-a vizitat o tăcere 
cu rochii. 

Rochiile ei 
m-au înfiorat. 

Pe sub fiecare somn 
curgea un ochi. 

Pe sub lumină 
curgea umbra, 
umbra pământului. 

După aceea am fost 
vizitat de nimeni. 



i8 5 

Explicaţie dublă 

Orice poet e mai nebun 
ca moartea. 

Orice poet vrea să facă 
din moarte un teatru de 
psihopaţi. 

Gustă iadul puţin 

şi ai să-1 cunoşti pe poet! 

Gustă inima albastră a lui 
şi ai să-1 deteşti mai puţin! 

Dacă nu ai să-1 iubeşti 

y 

cu siguranţă ai să-1 admiri, 
ai să-1 admiri. 



i86 

Noua scrisoare 



Pacea din cuiburi de 
porumbel vine. 

Pacea de acolo, de 
acolo vine si ne 
întâmpină. 

Staţi cu armele în sân! 
Staţi cu sânul lângă inimă! 

Pacea din cuibul de porumbel se vesteşte. 

Pacea, ah, pacea ta şi a mea, 
de acolo, din cuib vine! 



187 

Răsuflare 

Orice statuie 

e asemenea pietrei. 

Numai inima 
care bate în ea 
diferă. 



i88 

Elogiu 

Scriu pentru că n-am 
final. 

Dragostea mea nu ştie 
să se oprească. 

Vrea prea puţin şi 
suferă de doctori. 

Scriu si n-am 

y 

alt gând. 
Ce m-as face 

y 

dacă n-as mai 

y 

găsi cerneală?! 



189 

Poem 

Orice zâmbet 
e o pasăre 
gâtuită de aer, 
draga mea! 



190 

Aplauze 

Sunt primul mort cu aripi. 

Ce trist! 

Ce melancolie! 

Am băut iepurii stelelor. 

Am mâncat sărutul gâzelor. 

Dincolo, în munte, 

m-am rugat cu sfinţenie. 

Apoi am scris o inimă 

ca un cutremur, 

ca o tenebră activă. 



191 

Pacifism 
Dacă am face si câinelui 

y 

o cuşcă mai mare. 

y 

Dacă am ruga mărul 

înainte ca să luăm un măr. 

Dacă am întreba cerul 

dacă vrea să îl privim. 

Dacă am săruta floarea 

cu multă gingăşie. 

Dacă înainte să ne îndrăgostim 

am întreba-o pe femeia aceea 

dacă şi ea vrea, 

n-ar mai fi injustiţie. 



192 



Invitaţie neprevăzută la reflexie 



Pare-se mă doare 
gândul negândit, 
femeia nestrânsă în 
braţe 

y 

si neculcată în iarbă. 

y 

Pare-se 

sunt un bărbat cu 
ochi înfiorător de verzi, 
în care cel care crede 
moare de trei ori 
mai înainte să se nască. 

Pare-se cuvintele mele 
nu se mai termină 
şi e prea plăcut 6 . 



6 Am terminat acest volum în ziua de 28 septembrie 
1997, după care mi-am notat: „Mă simt liniştit de gândurile 
negre". Am semnat manuscrisul sub această formă: „Dorin. 
Scris de cel mult prea străin de liniştea iubirii". Aici, acest 
volum l-am redat în mod parţial. 



193 

Cel străin de iubire 
[voi. 18 de poeme/ 1997] 




Divagaţia română opus 19 

Acolo unde erau lacrimi 
eu mi-am oprit cântecul 
şi am ţipat lei, tigri, şacali, 
să scormonească 
în blocuri tot ce nu este spus. 

Eu am spus să fie sfărâmată 
arta lui unu si a lui doi 

y 

si a lui cinci si a lui sase, 

y ţi* 

arta celui ce tine minte briza 

y 

şi soarele răuvoitor al apusului. 



194 

Am oprit acolo unde 

erau lacrimi 

si l-am luat în braţe 

y y 

pe cel ce plângea. 

Cerul era străpuns 

de capre cu fruntea sidefie, 

de colaci de salvare enormi, 

ca nişte covrigi cu susan 

pe care îi mâneam într-o gară. 

Mă durea frica de cuvânt 

ca un bold ce-mi rănea degetele 

şi mă întrebam stins, 

cu mâna întinsă, 

dacă lacrima naşte stele, 

y y 

dacă steaua naşte frică, 

y 7 

dacă frica naşte moarte, 
dacă moartea naşte 

y 

regăsirea. 

Pe spatele norilor mi-am spus 
încet: 

„Nu sunt tatuaje, nu sunt 
speranţele şerpilor, ale gândacilor!". 
Mi-am spus încet: „în moţul norilor 
nu sunt fantomele creierului, 
nu este foamea ce agită stomacul, 
nu este somnul care îti închide 

y 

ochii!". 

Cel care plângea 
nu mai plânge. 

S-a ridicat şi şi-a plâns 



195 



umărul pe umărul meu 

şi s-a transformat într-un rug, 

rug aprins. 



196 

Poem de acasă 

îmi este rău de adâncimi, 
de multele dureri ale inimii. 

M-a ajuns singurătatea 
ca pe un copac 
la margine de pădure, 
de pădure verde. 

Din când în când 

mă mai vizitează un prieten, 

galant şi cu inimă 

bună. 

De atâtea poeme 

nu mai tin minte nimic. 

y 

Nici ceea ce scriu azi 

nu mai îmi rămâne, 

ca un buchet de trandafiri în vază, 

în vaza pusă pe masă, 

pe masa din camera mea. 

Sunt obosit 

si din acest lucru mă caută 

y 

singurătatea. 

Crudă este această singurătate, 
cu palmele ei sincere 
şi nesigure! 

Poetul, acel tânăr 
entuziast, 



197 



acel tânăr ce căuta cu toată inima, 
se simte pierdut 
şi singur, 
părăsit, 

părăsit ca un copac verde 
la marginea unei păduri 
uscate. 



198 

Poetul si actorul 

y 

Pe cel sincer îl urmăreşte 

y 

actorul, 

cel cu mişcări scenice 

y 

deşucheate. 

y 

De multe ori - si e trist - 

y 

aceştia doi sunt confundaţi, 
ca şi cum noaptea se poate 
confunda cu ziua şi 
cerul cu pământul. 

Poetul, 

acest minunat cântec, 
îsi declamă sufletul, 

y ' 

sentimentele lui pure 
şi nevinovate. 

Actorul vine 

pe scenă şi vrea să le 

egaleze, 

vrea să spună că şi el, 
fără nicio durere în 
plus, 
poate, 

poate să facă acelaşi lucru. 
Dar el este o imitaţie fadă, 

y 7 

doar o imitaţie făcută cu sânge rece, 
cu sânge de ofidian. 



El nu poate fi cald, 

nu ne poate umple inima. 



199 



El este doar un clinchet 
de clopoţel fără rezonanţă, 
fără vibraţii interioare. 

y 

însă când vine poetul, 

poetul cel drag şi frumos, 

te cutremuri, 

te cutremuri până la 

lacrimi. 



200 

întoarcerea acasă 

Am călătorit destul, 
destul printre străini. 

M-am întors acasă, 

în ţara mea, 

în liniştea satului meu. 

Cerul e senin deasupra. 

M-am întors 
singur. 

Acesta e drumul meu: 

un drum pe care nimeni altul 

nu 1-a mai parcurs. 

M-am întors nu pentru 
a mă înălţa. 

y 

M-am întors nu pentru 
a răni pe cineva. 

M-am întors să simt via, 
mirosul ei înainte de a fi 
culeasă si să beau must, 

y y 

cu inimă lină să beau si 

y 

să mă veselesc. 

Vreau să fiu, 

pentru ceva timp, 

din nou arhaic, 

din nou copil fără datorii 



201 

şi fără scuze. 
Doar atâta vreau. 
Stiu că n-am să-mi 

y 

găsesc liniştea eternă aici. 

Cine ştie unde mă voi 
opri pentru ea! 

Doar un pic de linişte 
vreau acum. 

Şi cerul de deasupra 
e liniştit parcă... 



Lacrimi, dragii mei, pentru 



Plâns, 

am plâns pentru voi, dragii mei, 
pentru voi. 

Am plâns sincer, 
sincer ca noaptea în care 
urla cainn, 
câinii singuratici. 

Aşa mi-a venit mie: 
să plâng. 

Şi putea să-mi vină să cânt. 

Dar voi, dragii mei, nu o să 
mă urâţi pentru acest lucru. 
Sper să nu mă urâţi 
pentru acest lucru. 

Am privit duzii: le trecea frunza, 
frunza în toamna friguroasă 
şi am îngheţat, aşa, 
privind apa cum curge, 
apa cum curge... 

De aceea, deodată, 

mi-a venit să plâng, să plâng 

si nu să cânt. 

Dragii mei, poate părea 
un gest gratuit. 

Dar am plâns pentru voi, 



203 

cei care nu veţi mai avea aceeaşi fericire, 
pe care eu am trăit-o în viaţa mea. 

Am plâns, dragii mei, am plâns 
si mi-a fost teamă că e 

y 

prea puţin, 

că e prea mult, poate, 

e prea mult. 

Vă rog, priviţi acum păsările 
care nu se mai întorc! 

Şi nu plângeţi şi voi, nu plângeţi şi voi, 
pentru cele ce vi se întâmplă 
să pierdeţi! 



204 

Poetul şi casa 

Orice poet trebuie 
să aibă undeva o casă, 
chiar o casă părăsită, 
unde să-si aline inima. 

y 

Să nu fie, 
spun, 

să nu fie un poet care 

să nu aibă măcar un perete 

dacă nu patru pereţi. 

E o ruşine pentru 
naţiunea care nu stie 

y y 

acest lucru, 
măcar acest lucru. 

El simte nevoia 

să plângă undeva 

şi să nu-1 audă nimeni. 

Dacă are o casă sub cer, 
dacă are o casă, 
acolo poate să plângă 
si să-si aline inima. 

y y 



205 

Iresponsabil 

Starea de melancolie 
mă trage în urmă 
ca pe un tren. 

Ea mă priveşte atent 

de parcă aş fi 

un robinet înfundat. 

Nu găseşte nimic 
de spus dar mă 
priveşte atent. 

Parcă n-ar vrea 
să mă uite sau 
să mă tină minte. 

y 

Seara însă mă lasă 
să dorm. 

Dar mă trezesc şi insomnia 
este veşnică. 



206 



Poemul de după ce mi-am dat seama 



Toti stiu de mine 

y y 

numai eu nu. 

Toţi ştiu ce trebuie să fac 
numai eu nu. 

Toţi ştiu ce gândesc 
numai eu nu. 

Toti stiu ce nu stiu eu 

y y y 

numai eu nu. 

Până la urmă am să aflu 
că nici eu n-am existat. 

Au existat numai toti. 

y 



207 

O poezie începută cu „sunt" 



Sunt nepăsător 

ca un băt de chibrit. 

y 

Sunt nepăsător 

ca vârful unui ac de păr. 

Sunt nepăsător ca o doamnă 

care vine de la amantul ei. 

Sunt nepăsător ca un cerşetor 

care n-a primit niciun ban. 

Sunt nepăsător ca un câine 

fără un picior. 

Sunt nepăsător ca o lustră 

aprinsă. 

Sunt nepăsător ca atunci 
când mi-a murit fericirea. 



208 

Autodevorare 

Poezia e de la mine la tine. 

Mie mi-e dor 
si cred că si tie. 

y y y 

îmi vine să mor acum, 
să mor numai pentru că te 
iubesc nu puţin. 

Nu ştiu ce mai e cu cuvântul. 

Eu stiu că viata mea 

y y 

arde prea mult şi 
mă seceră. 



209 

Cele patru milostiviri ale poeziei 

Doamne, mă rog pentru cei ce nu ştiu 

să se roage. 
Doamne, mă rog pentru cei ce nu-şi 

pot găsi cuvintele ca să se 

roage. 

Doamne, mă rog pentru cei 

nu îndrăznesc să se roage. 
Doamne, şi în cele din urmă, mă rog, 

mă rog pentru cei ce au uitat 

să se roage, Doamne. 



210 

Poem care-şi dă gândurile pe faţă 
Acum te-as săruta 

y 

până te-aş face apă, 

până ţi-aş seca râurile şi pârâurile 

si vane si odăile 

y y 

şi lămpile şi odăile 
si nalbele si odăile... 

y y 

Acum te-aş face apă, 
semănare a unei ape, 
călcătura unei ape, 
supurarea dulce şi zgomotoasă 
a unei ape. 

Acum, în această clipă, 

în acest loc, în acest anotimp, 

în acest spaţiu intervocalic, 

ţi-aş spune pe rând şi lacrima mea 

şi patul meu şi noaptea nopţilor mele 

şi dorul meu bătând ca o candelă 7 . 



7 Volumul a fost terminat în ziua de 17 octombrie 1997 
şi l-am semnat astfel: „Dorin cel nestrăin şi străin". Iar aici am 
reprodus o mică parte din volum. 



Cuprins 



Din nesperata limbă a dezamăgirilor 
[voi. 16 de poeme/ 1997] 

1. Leagănul inimii (2-3) 2. în metrou (4-5) 
3. Pe străzi populate (6-7) 4. Frumoasa femeie 
(8-9) 5. Cu Georgio (10-11) 6. Salutul meu 
pentru Izabela (12-13) 7- Copilul şi bărbatul (14- 
15) 8. Pe câmp (16-17) 9. Dezorientată (18-19) 
10. înmormântarea inimii (20-21) 11. Sensul 
poetic (22-23) 12 - Anatomia poeziei (24-25) 

13. Sperietoarea din lan (26-27) 14. Statuia 
mea (28-29) 15. Seara (30-31) 16. Umbra din 
mormânt (32-33) 17. Posomorât (34-35) 18. 
Călătorie în cimitir (36-37) 19. Evadatul (38-39) 
20. Mortul (40-41) 21. Pecete (42) ± 22. Ioana 
(43) 2 3- Doina (44) 24. Ana (45) 25. Neschim- 
bare (46) 

26. în vânt (47) 27. Aerian (48) 28. 
Condiţie (49) 29. Impuls (50) 30. Peisaj de 
seară (51) 31. Solipsism (52) 32. Dungat (53) 33. 
O întâmplare (54) 34. Dimineaţă (55) 35. 
Pietruită (56) 36. Poem de 25 august 1997 (57) 
37. Interval (58) 38. Auzul fin (59) 39. Zeul care 
venise (60) 

40. Boemă (61) 41. Antichitate (62) 42. 
Contradicţia lui trei (63) 43. Ipostază (64) 44. 
Funeram (65) 45. Echidistant (66) 46. Istorie 
comparată (67) 47. între doi (68) 48. Mic 
dejun (69) 49. Aşteptare (70) 50. Plan simbolic 



(71) 5 1 - Reverie (72) 52. Miraj (73) 53. Divagaţie 
(74) 54. Sacrosanct (75) 

Călătorului fără pat 
[voi. 17 de poeme/ 1997] 



1. Maslu (76) 2. Variaţie (77) 3. 
Apocatastază (78) 4. Neînvinuit (79) 5. 
Talisman (80) 6. Zbor (81) 7. Un pahar (82) 8. 
Spaţiul vast (83) 9. Un fulg (84) 10. Memorie 
(85) 11. Sincer (86) 12. Uitat (87) 13. Tu (88) 14. 
Călătorie (89) 15. Coincidenţă (90) 

16. Nedelicateţe (91) 17. Dacă... (92) 18. 
Enumin (93) 19. Sonet (94) 20. Rugă de seară 
(95) 21. Cosmicism (96) 22. Claritate (97) § 
23. Ecoului (98) 24. Ţie (99) 25. Invocaţie (100) 
26. Canion (101) 27. Busolă (102) 28. Gând 
(103) 29. Făţărnicie (104) 30. Consecinţe (105) 

31. Succesiune (106) 32. Ora infinitului 
(107) 33. Portret frugal (108) 34. Uitarea (109) 
35. Mărturie personală (110) 36. Fapt autentic 

(111) 37. Un sentiment dintr-o biserică catolică 

(112) 38. Strada principală (113) 39. Ars poetica 
(114) 40. Circumferinţă (115) 

41. Viaţă poetică (116) 42. Predoslovie (117) 
43. Gând poetic (118) 44. Tu (119) 45. Uluire 
(120) 46. Semănarea (121) 47. Candid (122) 48. 
Surplus (123) 49. Atenţie (124) 50. Visător (125) 
51. Sfat unui prieten (126) 



52. Consolare (127) 53. Fără preget (128) 
54. Doi îndrăgostiţi (129) 55. Consoană (130) 
56. Iarbă rea (131) 57. Agonic (132) 58. Inimă 
(133) 59. Dimineaţă lugubră (134) 60. Boală 
ireproşabilă (135) 61. Neîncredere (136) 62. 
Oraşul şi pasărea flamingo (137) 63. Filosofie 
fără Kant (138-139) 

64. Carosabil deschis (140) 65. Criză de 
grabă (141) 66. Refren (142) 67. Cântec pentru 
prieteni (143) 68. Pasivitatea zeului (144) 69. 
Aniversare (145) 70. Cuvinte pliante (146) 71. 
împotriva presupusei existenţe a nimicului şi 
despre dreptatea ce o au cuvintele scrise (147) 
72. Despre factorul continuu, recuzita textului 
şi bărbatul acesta fără pereche (148-149) 

73. Examinare în fugă a stării de a vorbi şi 
a spune cuvinte (150) 74. Cină la cineva 
cunoscut (151) 75. Incendiu de la inimă la 
creier pentru o femeie (152-153) 76. Alergare 
fără timp (154) 77. Eu şi cel care a citit despre 
mine (155) 78. Pentru sine (156) 79. Ludic şi 
paraludic (157) 

80. Risipă de lumină (158) 81. Inconfun- 
dabilă (159) 82. Poem pentru noi trei (160) 83. 
Careu de simboluri (161) 84. Şevalet (162) 85. 
Autoportret (163-164) 86. Baladă din România 
(165) 87. O nouă viziune competentă a ochilor 
şi ceea ce nasc ei (166) 88. Particularul contra 
generalului (167) 89. Antipoetica (168) 

90. Pro eternite (169) 91. Ascultându-1 pe 
Chopin (170-171) 92. Numele meu (172) 93. 



Mişcarea roţii (173) 94. Rapsodie cu cai (174) 
95. Lecţie (175) 96. Prezenţă (176) 97. Laconism 
şi elocinţă (177) 98. Răgnet de soare (178) 99. 
Argumentele fragile (179) 

100. Mioriţă (180) 101. Metru în odă antică 
(181) 102. Realitate (182) 103. Două versuri (183) 
104. Carusel (184) 105. Explicaţie dublă (185) 
106. Noua scrisoare (186) 107. Răsuflare (187) 
108. Elogiu (188) 109. Poem (189) 

110. Aplauze (190) m. Pacifism (191) 112. 
Invitaţie neprevăzută la reflexie (192) 

Cel străin de iubire 
[voi. 18 de poeme/ 1997] 

I. Divagaţia română opus 19 (193-195) 2. 
Poem de acasă (196-197) 3. Poetul şi actorul 
(198-199) 4. întoarcerea acasă (200-201) 5. 
Lacrimi, dragii mei, pentru voi (202-203) 6. 
Poetul şi casa (204) 7. Iresponsabil (205) 8. 
Poemul de după ce mi-am dat seama (206) 9. 
O poezie începută cu „sunt" (207) 10. Auto- 
devorare (208) 

II. Cele patru milostiviri ale poeziei (209) 
12. Poem care-şi dă gândurile pe faţă (210) 



© Teologie pentru azi | 2014 
http://www.teologiepentruazi.ro/ 



Această carte este proprietatea Pr. Dr. 
Dorin Octavian Picioruş. Ea nu poate fi 
tipărită şi comercializată fără acordul său 
direct. Volumul de fată este o ediţie online 
gratuită. 




Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 

© Teologie pentru azi 
Toate drepturile rezervate